Un ghiocel, o zambilă, și un toporaș, care mai de care mai îndrăzneț, și-au dat întâlnire într-o zi, pe-un drum de hârtie; ghiocelul încă avea zăpadă pe pălărie, zambila umbla cu nasul pe sus, toporașul încă dormea, hiberna ca un urs -un pic mai albastru și mai mirositor, când călca în zăpadă de frig striga… Mor!!
În tot acest timp, pe la Orizont, se tot învăța, se tooot făcea front: copiii scriau de zor poezii, profesorii-și cumpărau din nou baterii ca să poată fugi mai rapid de… copii. Și astfel, fiindcă baterii pentru oameni mari nu se mai fabricau de ceva vreme, dragii de ei au hotărât că în primăvara aceea și le vor cumpăra de la raionul celor mici. Și, după ce și le-au pus, hop! S-a oprit timpul pe loc și-au încăput în băncile mici, și s-au apucat să prindă furnici cu abecedare..
Dar ce s-a-ntâmplat cu cei mici, care văzându-se singuri în lumea de cărți, s-au gândit că nu-i bine să fie singur copilul- ci să aibă cu sine-pe unde s-o duce- să tragă pe șine- un car încărcat cu din fiecare- animal câte două- și-n plus și o barză cu coada mai albă, pentru zilele negre în care din marea de somn nu prinzi niciun vis. Și-așa s-au aliniat animalele mici, iar cele mai mari așezate-n genunchi, mergeau câte două, fiecare cu cine se-avea mai bine, c-o soră, c-un unchi, și-n fiecare car de copil urcau câte două.
Și tot așa, până când lumea lui Dumnezeu a devenit Lumea Copilului. Copilul- președinte, copilul- căpitan al armatei, copilul- fermier, copilul- părinte, copilul- poet. Pentru fiecare meserie se găsea câte unul, și istoria lumii se rescria, simțindu-se din somn trezită abia. Și lumea asta nouă n-a fost gata până când nu s-a votat, cu trei mii contra a nouăzeci și nouă, să se scrie o revistă, un fel de constituție a Țării viselor, un fel de jurnal de artistă.
Și-apoi, să-i vezi pe cei mititei, cum scăpărau din stilou, cum îmblânzeau pui de zmei, cum prindeau Gheonoaia și-o trăgeau după ei un pic fără milă și-un pic supărați, că de ce Făt- Frumos e trădat chiar de frați?! Și cum să mergi tată, să sperii copilul, îmbrăcat într-o piele de urs? Că doar el, e Harap- Alb și-o să vezi tu concurs, când salvează prințesa, și ți-aduce mireasă, să te-ajute la treburi prin casă!
Astfel, revoluția a pornit de la copiii noștri, copiii Școlii Gimnaziale 193, care seara nu pun capul pe-o pernă ci pun capul pe-o carte, nu caută somnul ci se culcă la capitolul Arte. Deci vreme de câteva pagini vi-i împrumutăm pe cei mici, vedeți, n-adormiți, că se transformă-n arici!